Tg Mures
Aurel Hancu

Date personale

N.20 sept. 1940, Subpădure-Târnăveni, jud. Mureș. Poet și publicist. Studii: școala primară și elementară la Târnăveni și Cipău; liceul la Târnăveni (1957); Facultatea de Filo-logie, secția limba și lite-ratura română a Universității „Babeș Bolyai” din Cluj (1969); Institutul de Teologie de grad universitar din Blaj (1994). Profesor de limba și literatura română în satul Subpădure (1962-1965), în Giuluș (1969-1972) și la Liceul Industrial de Chimie din Târnăveni (1972-). Preot în Adămuș (1993-1996) și Cuștelnic (1996- ). A frecventat cenaclul literar „Octavian Goga” din Cluj.  Este unul din principalii organizatori ai vieții culturale din Târnăveni. A condus Cenaclul literar „Tudor Arghezi” (1973- ), devenit „Elena din Ardeal” (ian. 1990). Redactor șef, redactor șef adj. al revistei Târnava, serie nouă, din Târnăveni (1991-1992). A debutat cu poezie în Napoca Universitară (1976).

Colaborează la periodicele Tribuna, Vatra, Steaua, Limbă și literatura română, Steaua roșie, Alpha, Magazin ilustrat, Târnava, Unirea (Blaj), Cultura creștină (Blaj), Cuvântul liber, Ambasador. Premii literare pentru poezie sub egida Festivalului “Cântarea României” (1983, 1984, 1985); premiul II pentru poezie la Turnu Severin (1993); premiul pentru Cugetări al Cenaclului “Aron Cotruș” din Arad (1994); premiul pentru poezie la concursul județean - Reghin (1994).
În pregătire: Măicuța Lacrimei: poezii / Aurel Hancu. – Târgu-Mureș: Casa de editură Mureș, 2000.