Tg Mures

Istoric USR

1821

Ia ființă, la Brașov, Societatea literară din inițiativa unui grup de boieri valhi (Nicolae Văcărescu, Grigore Bălăceanu, Constantin și Ion Câmpineanu, Iordache și Dinicu Golescu), refugiați din cauza răscoalei lui Tudor Vladimirescu.

1827

Ion Heliade Rădulescu, Dinicu Golescu și Stanciu Căpățânanu refac Societatea literară de la Brașov. Se elaborează un Statut în 7 puncte privind dezvoltarea culturală a Munteniei.

1831

Ion Câmpineanu, păstrător al documentelor fostei Societăți literare de la Brașov, precum și ale "risipitei Societății literare" din 1827, are inițiativa înființării Societății Filarmonice, care va funcționa oficial din 1833. Printre fondatori se află Ion Heliade Rădulescu, Costache Aristia. Pentru început Societatea Filarmonică funcționează în casa lui Ion Câmpineanu.

1848

În preajma anului 1848 a luat ființă Asociația Literară a României, care avea ca program răspândirea cunoștințelor, înaintarea literaturii și încurajarea autorilor și traducătorilor. În împrejurările zbuciumate ale revoluției de la 1848, Asociația Literară a României nu a putut să desfășoare o activitate rodnică.

1861

Înființarea Asociației transilvane pentru literatura română și cultura poporului român (ASTRA), la Sibiu, condusă în prima perioadă de Gheorghe Barițiu.

2 septembrie 1864

Ministrul instrucțiunilor publice, Nicolae Crețulescu, solicită Consiliului Superior al Instrucțiunilor Publice un proiect de regulament pentru o Societate literară. În 1866 se fondează Societatea Literară Română.

12 martie 1866

C.A, Rosetti înaintează Consiliului de Miniștri, la 12 martie 1866, un amănunțit raport, arătând că Societatea Literară avea drept scop "a da țării, într-un timp cât mai apropiat, cele două mari colonade ale templului său literar: gramatica ți glosarul limbii". Împreună cu raportul, C.A.Rosetti a înaintat și Regulamentul pentru formarea Societății Literare Române, în care ideea de unitate  națională se reflectă în componența acestei Societăți, propunându-se a fi formată din 3 membri din Moldova, 4 din Muntenia, 3 din Transilvania, 2 din Banat, 2 din Maramureș, 2 din Bucovina, 3 din Basarabia.

1 aprilie 1866

Locotenența domnească emite, la 1 aprilie 1866, decretul de înființare a Societății Literare Române. Printr-un alt decret al locotenenței domnești din 22 aprilie 1866, erau desemnați membri de peste hotarele Principatelor Unite. Din Transilvania, Timotei Cipariu, Gavril Munteanu și Gheorghe Barițiu; din Maramureș, Iosif Hodoș și Alexandru Roman; din Banat, Andrei Mocioni și Vicențiu Babeș; din Bucovina, Alexandru Hurmuzachi și I.G. Sbiera; din Basarabia, Alexandru Hasdeu, Constantin Stamati șiI. Străiescu; dintre românii sud-dunăreni, I. Caragiani și D. Cozacovici.

1 august 1867

Societatea oficială de inaugurare a Societății Literare Române a avut loc la 1 august 1867. A luat cuvântul Timotei Cipariu care sublinia că unitatea spirituală, culturală, întemeiată prin Societatea Literară, va constitui calea sigură spre unitatea politică a tuturor românilor.

1879

În primii ani ai existenței ale, Societatea Literară Română și-a schimbat denumirea în Societatea Academică Română.  După cucerirea independenței naționale, în 1877, Societatea Academică Română s-a transformat, în 1879, în Academia Română.

17 aprilie 1904

Abia în 17 aprilie 1904 ia ființă o societate a scriitorilor, Societatea Română de literatură și artă, fiind recunoscută ca persoană juridică și morală. Statutul Societății prevedea, printre altele, apărarea proprietății literare și artistice, ajutorul mutual al membrilor, precum și crearea unui fond "din care se vor servi pensiuni membrilor activi, văduvelor și copiilor lor". Nu după mult timp, Societatea a eșuat, datorită în primul rând faptului că avea un caracter eterogen, propunându-și să reunească în cadrul ei scriitori, publiciști, compozitori, muzicieni, pictori, arhitecți, desenatori, sculptori, gravori, fotografi și chiar editori.

13 martie 1908

Din inițiativa lui Emil Gârleanu, Șt. O. Iosif și Dimitrie Anghel, scriitorii tineri din București s-au întrunit într-o primă consfătuire de lucru în ziua de 13 martie 1908, alcătuind o comisie provizorie pentru elaborarea statutelor preconizatei Societăți a Scriitorilor Români. Ca model pentru aceste statute, Cincinat Pavelescu adusese de la Paris "Statuts de la Société des Gens de Lettres", societate înființată de scriitorii francezi la 28 aprilie (1908) pentru a pune bazele Societății Scriitorilor Români. La adunarea de constituire s-au dezbătut proiectele de statute și s-a ales primul comitet de conducere compus  din Ioan Adam, Dimitrie Anghel, Ion Ciorcârlan, Ludovic Dauș, M. Dunăreanu, Emil Gârleanu ș.a. Cincinat Pavelescu a fost desemnat președinte, G. Ranetti și Dimitrie Anghel - vicepreședinți; Emil Gârleanu și Ludovic Dauș - secretari. Acestei prime forme de organizare a Societății Scriitorilor Români i s-a reproșat că nu a cooptat marii scriitori ai vremii ca I.L.Caragiale, Ioan Slavici, George Coșbuc, A. Vlahuță, A. Macedonski și alții.

2 septembrie 1909

De la 2 septembrie 1909 și până la 25 noiembrie 1911, când s-au făcut noi alegeri, Societatea Scriitorilor Români a avut ca președinte pe Mihail Sadoveanu

25 noiembrie 1911

După ce Mihail Sadoveanu și-a depus mandatul, adunarea generală a Scoietății Scriitorilor Români din 25 noiembrie 1911, l-a ales președinte pe Emil Gârleanu. În comitet au mai fost aleși Cincinat Pavelescu - vicepreședinte; Ion Minulescu și A.de Herz - secretari; Vasile Pop - casier; Al. Cabazan și I Scurtu - cenzori; Natalia Anghel, Dimitrie Anghel, Mihail Sadoveanu, Dimitrie Nanu și Corneliu Moldovanu - membri.  Emil Gârleanu și-a sumat ca președinte, rezolvarea unei probleme fundamentale, și anume recunoașterea de către Parlamentul României a Societății Scriitorilor Români ca persoană morală.

25 noiembrie 1912

În adunarea generală a Societății Scriitorilor Români din 25 noiembrie 1912 a fost ales un nou comitet de conducere, alcătuit din: Mihail Dragomirescu - președinte, I.AL. Brătescu-Voinești - vicepreședinte; Caton Theodorian - secretar; Mihail sadoveanu, Cincinat Pavelescu, Corneliu Moldovanu, Tudor Arghezi, Emil Gârleanu, Dimitrei Anghel - membri; Petre Locusteanu și D. Karnabat - cenzori; N. Davidescu - bibliotecar. Din păcate, disensiunile dintre unii membri ai Societății au avut drept rezultat remanierea comitetului de conducere, la 15 ianuarie 1913, Ion Gorun fiind ales vicepreședinte în locul lui Al.-Brătescu-Voinești, iar ca membri noi G.Bogdan-Duică, în locul lui Dimitrie Anghel și Vasile Pop în locul lui Emil Gârleanu. S.S.R. s-a străduit să găsească mijloace pentru a acumula fondurile necesare ajutorării membrilor Societății și a familiilor lor, mai ales ale celor aflați sub arme, mobilizați sau voluntari. În acest sens, G. Diamandy releva: "Am făcut intevenția necesară la Palat și către Administrația Domeniilor Coroanei, pentru a se înscrie și Societatea Scriitorilor Români printre societățile persoane morale, prevăzute în testamentul Regelui Carol I, ca legatare ale defunctului suveran. În urma acestei intervenții, S.S.R. a căpătat din legatul regal suma de lei 10.000, în rentă de 4,5% care împreună cu cealaltă avere bănească, aproape toată prefăcută în scrisori de stat și a fost depusă la Banca Națională".

1916

În timpul primului război mondial, S.S.R. a fost nevoită să se refugieze la Iași, în toamna anului 1916. Pentru a-și menține activitatea, Societatea a ales ca președinte pe Duliu Zamfirescu, la 16 noiembrie 1916, și pe Petre Locusteanu ca secretar.

21 octombrie 1917

La adunarea din 21 octombrie 1917, președintele Societății Scriitorilor Români a fost ales Mihail Sadoveanu; vicepreședinte va fi Corneliu Moldovanu, iar secretar Petre Locusteanu. Acest comitet a funcționat până la 24 februarie 1918, când, după încheierea armistițiului, S.S.R. și-a reluat activitatea la București, ținând la acea dată o nouă adunare generală, președinte devenind Mihail Dragomirescu.

2 februarie 1930

O etapă importantă a fost prezența lui Liviu Rebreanu la președinția Societății Scriitorilor Români, care avea să să încheie cu contestări vehemente în Adunarea Generală din 2 februarie 1930. O moțiune perfectată de George Gregorian cerea înlăturarea lui Liviu Rebreanu de la conducerea S.S.R "pentru delapidare". Se pare că scandalul a fost declanșat de Nichifor Crainic care viza funcția de președinte. Adunarea generală l-a confirmat în funcție pe Liviu Repreanu. După aplanarea conflictului, Liviu Rebreanu și-a continuat activitatea fără represalii împotriva inamicilor.

1 septembrie 1944

Ultima adunare generală a Societății Scriitorilor Români are loc în 1 septembrie 1944 și îl alege președinte pe Victor Eftimiu. 

25 martie 1949

În 25 martie 1949 Societatea Scriitorilor Români fuzionează cu Societatea Autorilor Dramatic și cu Uniunea Scriitorilor Maghiari din România. Ia ființă Uniunea Scriitorilor din România. Mihail Sadoveanu este ales președinte de onoare al Uniunii Scriitorilor, iar Zaharia Stancu, președinte activ. Noua instituție își constituie filiale la Cluj, Iași, Timișoara, Târgu Mureș, Brașov

1 septembrie 1952

La 1 septembrie 1952 este inaugurată la București Casa Scriitorilor, unde va funcționa și sediul Uniunii.

18-23 iunie 1956

Primul Congres al Uniunii Scriitorilor din Republica Populară  Română (18-23 iunie 1956) îl alege pe Mihail Sadoveanu ca președinte activ și pe Mihai Beniuc ca prim-secretar.

22-24 ianuarie 1962

Conferința USR  din 1962 (22-24 ianuarie) alega ca președinte activ pe Mihai Beniuc. Tudor Arghezi va fi președinte de onoare iar Demostene Botez și V.Em. Galan - vicepreședinți.
A trei Conferință pe țară alegea ca președinte de onoare tot pe Tudor Arghezi. Președinte executiv va fi Demostene Botez. Ion Pas, Pop Simion și Zaharia Stancu sunt vicepreședinți. În 1966, Demostene Botez demisionează din motive de sănătate. Comitetul de conducere al USR îl alege ca președinte pe Zaharia Stancu iar ca vicepreședinte pe Letay Lajos.

14-16 noiembrie 1968

Adunarea Generală a Scriitorilor din 14-16 noiembrie 1968 alege ca președinte pe Zaharia Stancu, cinci vicepreședinți (Ștefan Bănulescu, Laurențiu Fulga, Meliusz Jozsef, Marin Preda, Virgil Teodorescu) și doi secretari (Georgeta Horodincă și Szasz Janos). Se dezbat principiile unui nou Statut al USR.

3 ianuarie 1969

În ședința plenară a Consiliului  USR din 3 ianuarie 1969 se adoptă noul Statut. Conducerea USR este exercitată de Adunare Generală convocată de Consiliul USR o dată la trei ani. La cererea a două treimi din numărul membrilor Consiliului pot fi convocate adunări generale extraordinare. Adunarea generală dezbate probleme ale vieții literare, alege prin vot secret Consiliul Uniunii și Comisia de cenzori, decide modificări în Statut, face propuneri de acte normative legate de activitatea Uniunii și a filialelor sale, alege președintele de onoare și membrii de onoare ai USR. Consiliul Uniunii, ales pe trei ani, este compus din 91 de membri. Consiliul alege prin vot secret Biroul USR, compus din 27 de membri. Dintre membrii Biroului, se alege un președinte, vicepreședinți și Comisia de validare formată din 7 membri. Consiliul administrează publicațiile subvenționate, numește redactorii-șefi, face propuneri de înființare a unor întreprinderi economice, edituri, publicații, librării, case de creație, acordă pensii, burse, numește juriile pentru acordarea premiilor literare, stabilește cotele cuvenite Uniunii din sumele intrate în Fondul Literar, încheie convenții și acorduri profesionale cu străinătate. Litigiile dintre membrii Uniunii sunt aduse în fața unui Juriu de Onoare format din 7 membri ai Biroului. Statutul precizează modul de înființare a asociațiilor teritoriale în zone unde există cel puțin 15 scriitori, membri titulari ai USR. Asociațiile au buget și administrație proprii, finanțate din bugetul anual al USR. Ele sunt conduse, ca și USR, de o adunare generală care alege Comitetul asociației și Comisia de cenzori, hotărând asupra primirii de noi membri  titulari și stagiari. Comitetul are 2-11 membri, aleși prin vot secret, și este condus de un secretar.

24 iunie 1969

În 24 iunie 1969 ia ființă Fondul Literar al USR, organul economic al instituției.

22-24 mai 1972

Conferința Națională din 22-24 mai 1972 îl realege ca președinte pe Zaharia Stancu. Vicepreședinți vor fi Laurențiu Fulga, George Macovescu, Marin Preda, Sütö Andras, Virgil Teodorescu. Va fi ales un secretar general (Constantin Chiriță) și doi secretari (Ion Hobana, Szasz Janos).  Președinte de onoare este ales Victor Eftimiu. După dispariția lui Zaharia Stancu, la 11 aprilie 1975, Consiliul USR alege drept președinte pe Virgil Teodorescu. În urma modificării Statutului USR, au luat ființă asociații de scriitori la Brașov, Constanța, Craiova, Sibiu.

1974-1978

În perioada 1974-1978 conducerea USR este asigurată de Virgil Teodorescu (președinte) și Laurențiu Fulga (vicepreședinte). Conferința Națională a Uniunii Scriitorilor din RSR îl alege președinte pe George Macovescu pentru următorii patru ani. Laurențiu Fulga va fi vicepreședinte.

1982-1990

Din 1982 până 1990, președintele Uniunii Scriitorilor va fi Dumitru Radu Popescu. Până în 1984, vicepreședinte va fi Laurențiu Fulga. Din 1984 până în 1990, vor fi vicepreședinți Alexandru Balaci, George Bălăiță, Domokos Geza, Constantin Țoiu.

Martie 1990

În martie 1990, Conferința Națională a USR îl alege președinte pe Mircea Dinescu. Vicepreședinți: Laurențiu Ulici și Ștefan Bănulescu. După trei ani, Mircea Dinescu își întrerupe mandatul, rămânând președinte interimar Laurențiu Ulici. Vicepreședinți: Florin Iaru (1995-1996) și Eugen Uricaru (1997-2001). După dispariția lui Laurențiu Ulici, Eugen Uricaru asigură președinția interimară.

2001

Conferința Națională a Scriitorilor alege în 2001, ca președinte pe Eugen Uricaru. Vicepreședinte, Nicolae Breban.

2005

Conferința Națională a Scriitorilor alege în 2005, ca președinte pe Nicolae Manolescu. Vicepreședinte, Varujan Vosganian.

Pentru mai multe informații accesați pagina Uniunii Scriitorilor din România http://www.uniuneascriitorilor.ro/